Nunta si botez in aceeasi zi – Avantaje. Cum se poate organiza un astfel de eveniment?
Organizarea evenimentelor majore din viaţa fiecărui om necesită destul de mult timp şi resurse. Prin urmare, organizarea unui eveniment 2 in 1, care are drept scop sărbătorirea nuntii şi a botezului intr-o singura zi, ar putea fi o idee foarte bună.
Nunta si botez in aceeasi zi | Avantaje
Timpul este cea mai importantă resursă. Organizarea a două petreceri diferite poate lua destul de mult timp, în funcţie de preferinţele fiecărei persoane. Prin urmare, un eveniment 2 in 1 poate fi soluţia perfectă pentru a economisi timp, care poate fi investit în orice altceva.
Bugetul alocat pentru nunta si botez va fi mult mai mic. În cadrul ceremoniei religioase de botez, părinţii pot purta hainele de miri. În cazul în care mirii doresc neapărat să aibă ţinute diferite la botez, aceştia îşi pot schimba hainele (dacă le va permite timpul). De asemenea, hainele purtate în cadrul cununiei civile pot fi purtate şi la ceremonia de botez.
O petrecere destinată celor două evenimente înseamnă folosirea unui singur set de aranjamente florale şi plata unei singure formaţii. De asemenea, pachetul foto-video va fi plătit o singură dată, pentru un singur eveniment. În acest caz, bugetul pentru nunta si botez poate fi înjumătăţit, în funcţie de numărul de invitaţi.
Invitaţiile pentru astfel de evenimente contribuie la creşterea sau scăderea bugetului. Prin organizarea nuntii si a botezului in aceeasi zi, mirii/parintii pot trimite o singură invitaţie care să conţină toate datele necesare atât pentru nunta, cât şi pentru botez.
Nasii de cununie pot fi şi nasii de botez. În cazul în care mirii/parintii nu doresc să facă economie de naşi, aceştia pot alege pe altcineva să boteze copilul.
Organizare | Tot ce trebuie sa stii
Data
Data în care va avea loc evenimentul 2 in 1 este foarte importantă. Pentru a alege data în care se pot desfăşura ambele evenimente, este recomandat să te consulţi cu un calendar. Vezi când se pot face botezuri şi când se pot face nunţi.
Locatia pentru nunta si botez
Cel mai important aspect este alegerea locaţiei în care va avea loc sărbătorirea celor două evenimente. Restricţiile din ultimii doi ani au împiedicat organizarea multor nunti si botezuri, fapt pentru care restaurantele sau sălile destinate unor astfel de evenimente pot avea foarte multe rezervări.
În cazul în care petrecerea va avea loc acasă sau la cort, furnizorii care asigură meniurile şi băuturile se află în topul priorităţilor. Un alt aspect care ar trebui luat în considerare este servirea. Ospătarii trebuie să fie profesionoşti şi suficienţi, astfel încât petrecerea să poată avea loc fără evenimente nefericite în acest sens.
Muzica/Entertainment
Fie că doriţi să aveţi o formaţie sau un DJ, partea de muzica nu trebuie lăsată pe ultima sută de metri. Există posibilitatea ca şi cei care se ocupă de astfel de lucruri să aibă foarte multe multe programări, asemenea restaurantelor. Prin urmare, una dintre priorităţi este găsirea unei formaţii/DJ disponibile în data în care va avea loc evenimentul.
Fumul greu, cabina foto şi acceoriile sale, precum şi diverşi animatori, ar putea fi la fel de ocupaţi. Recomandat este să vă gândiţi din timp ce anume vă doriţi să anime evenimentul şi cât sunteţi dispuşi să plătiţi pentru asta. Există o posibilitate mare ca preţurile pentru astfel de servicii să explodeze.
Ţinându-se cont că este vorba de nunta şi botez in acceasi zi, ursitoarele şi dansatoarele ar putea face echipă bună. De asemenea, picturile pe faţă i-ar putea anima pe copiii prezenţi. Dacă nu sunteţi fani ai acestor servicii, simplitatea şi eleganţa vor fi suficiente.
Pachet Foto-Video pentru nunta si botez in aceeasi zi
Un alt punct care trebuie bifat pe lista de priorităţi este pachetul foto-video. Cameramanul şi fotograful/fotografii trebuie aleşi cu grijă. Dacă sunt profesionişti, aceştia ar trebui să ştie cum să surprindă cele mai frumoase şi sincere momente. Un fotograf n-ar trebui să facă doar nişte amărâte de poze, ci să capteze toate emoţiile într-un mod cât mai estetic. Fotografii profesionişti nu vânează doar nişte cadre, ci vânează emoţiile care pot fi simţite dincolo de orice poză.
De asemenea, este posibil ca pozele făcute în cadrul evenimentului să fie trimise după luni întregi de aşteptare. Prin urmare, este recomandat ca acest aspect să fie discutat încă de la început cu persoanele care vor oferi serviciile foto-video.
Cununia civilă
În cazul în care va avea loc şi o cununie civilă, trebuie să vă asiguraţi că programarea la starea civilă nu se suprapune cu cele religioase. Cununia civilă vine la pachet cu pregătirea unor gustări pentru cei prezenţi, inclusiv asigurarea şampaniei pentru un toast. Vestimentaţia folosită de către proaspeţii căsătoriţi în acest context poate fi folosită şi în cadrul botezului.
Chiar dacă este posibilă realizarea unei cununii civile in aceeasi zi cu cele religioase, există o posibilitate foarte mare ca aceste alergături dintr-o parte în alta să fie extenuante. Prin urmare, este recomandat ca ceremonia cunuiei civile să fie organizată cu câteva zile înainte de cele religioase, pentru a evita situaţii neplăcute cauzate de epuizare.
Nasii
Fie că este vorba despre o singură pereche da naşi sau mai multe, aceştia trebuie aleşi cu foarte mare atenţie. Nasii de botez si nasii de cununie au rolulri foarte importante în viaţa voastră de familie. Îndatoririle pe care aceştia le au faţă de voi şi faţă de copil ar trebui să fie îndeplinite cu sfinţenie.
Preotul sau preoţii
Printre primele persoane cu care trebuie să vă consultaţi se numără preotul sau preoţii care urmează să oficieze ceremoniile. În cazul în care un singur preot va oficia ambele ceremonii, lucrurile sunt destul de simple.
Nu uitaţi să discutaţi cu preotul despre tot ceea ce este nevoie să aducă părinţii şi naşii în cadrul botezului, dar şi în cadrul cununiei.
Dacă cele două ceremonii vor fi oficiate de preoţi diferiţi, la biserici diferite, atunci trebuie să te asiguri că orele în care se vor desfăşura acestea nu se vor suprapune şi că veţi avea suficient timp la dispoziţie să ajungeţi dintr-o parte în alta.
Există posibilitatea ca unii preoţi să nu dorească să oficieze ambele ceremonii pe baza faptului că un copil ar trebui să vină după căsătorie, şi nu înainte (din punct de vedere religios).
Babysitter
Acest tip de eveniment poate provoca un haos controlat la care copilul nu poate face faţă. Prin urmare, o bonă care să aibă grijă de copil în timpul cununiei religioase şi al petrecerii ar putea să vă scutească de grija de a-l verfica odată la 10 minute.
Copilul poate fi prezent la inceputul petrecerii, însă acesta trebuie ferit de atâta agitaţie. Astfel, bona se poate ocupa de copil în timp ce mirii se pot distra liniştiţi. Bona trebuie să fie o persoană în care părinţii au mare încredere, fie ea din familie sau o persoană angajată.
Decoratiuni
Fie că este vorba de o petrecere la local sau o petrecere la cort, decoratiunile sunt cele care contribuie la starea de spirit a invitaţilor. Prin urmare, decoraţiunile pentru nunta si botez in aceeasi zi ar trebui să fie conforme cu ambele evenimente.
Spre exemplu, dacă va fi botezată o fetiţă, aranjamentele florale ar putea fi compuse din 2 culori, un roz pal şi alb. În cazul în care este vorba despre un băieţel, rozul poate fi înlocuit cu albastru. Aranjamentele multicolore ar putea, de asemenea, să fie o variantă bună. Important este ca acestea să nu fie prea încărcate sau să deranjeze cumva privitorii. În acest sens, este indicată folosirea culorilor pastelate (mai discrete) în detrimentul celor puternice.
Important de reţinut este faptul că nu preţul decoraţiunilor contează, ci bunul gust prin intermediul căruia acestea sunt integrate în cele două poveşti.
Tinuta pentru nunta si botez in aceeasi zi
Aşa cum am menţionat anterior, în cazul mirilor, ţinuta poate fi aceeaşi pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor. Dacă mirii îşi doresc ţinute diferite în cadrul ceremoniei de botez, aceştia îşi pot schimba hainele în limita timpului disponibil. Ultimele modificări ale ţinutelor ar trebui să aibă loc cu cel târziu o săptămână înainte de nuntă.
Hăinuţele bebeluşului trebuie să fie cât mai comode, având la dispoziţie două schimburi, în caz de orice. În cadrul petrecerii, acesta poate purta hăinuţele oferite de către naşi.
De asemenea, trebuie să se ţină cont de perioada în care se va desfăşura evenimentul, astfel încât ţinutele să fie în ton cu anotimpul şi condiţiile de vreme.
Invitatiile
Întrucât cele două motive de sărbătoare vor avea loc în cadrul unui singur eveniment, o singură invitaţie este suficientă. Există diverse texte, în rime sau nu, care cuprind informaţiile necesare pentru locaţiile în care se vor desfăşura toate acţiunile. De asemenea, sunt diverse modele de invitatii care pot duce cu gândul la ideea de nunta si botez in aceeasi zi. Trebuie doar să aveţi răbdare atunci când le căutaţi.
Tort pentru nunta si botez in aceeasi zi
În cazul unui eveniment 2 în 1, există 2 variante. Fie optaţi pentru două torturi, fiecare având o tematică specifică, fie combinaţi cele două tematici într-un singur tot. Indicată ar fi alegerea unui singur tort, decorat într-un mod cât mai simplu, care să sugereze ideea de nunta şi botez.