Botez

Cine poate sa fie nas de botez?

Cine poate sa fie nas de botez?

Cine poate sa fie nas la botez?

Există câteva norme şi reguli bisericeşti care condiţionează alegerea naşilor, în funcţie de fiecare religie în parte. Mai mult, fiecare preot poate interpreta învăţăturile religioase într-un mod propriu, în funcţie şi de tradiţiile locale. În acest sens, vă sfătuim să vă consultaţi din timp cu preotul care urmează să oficieze ceremonia. În acest fel vă puteţi asigura că totul va decurge exact aşa cum vă doriţi.

Cum se aleg nasii de botez?

Nasii joacă un rol important în viaţa copilului botezat, fapt pentru care alegerea acestora este una destul de dificilă. Relaţia dintre copil şi naşi poate avea o contribuţie considerabilă în educaţia şi formarea copilului. Prin urmare, nasii de botez ar trebui să reprezinte un exemplu demn de urmat pentru finuţul lor.

Se presupune că legătura dintre copilul botezat şi nasi, care se formează în timpul Botezului, este una divină. Această legătură ar trebui să fie extrem de puternică şi să dureze pe tot parcursul vieţii. Cu toate acestea, există copii care nici măcar nu îşi cunosc naşii de botez.

Alegerea nasilor de botez

Iubirea şi încrederea sunt calităţile de bază de care ar trebui să se ţină cont atunci când se aleg naşii de botez. Părinţii trebuie să aibă foarte mare încredere că naşii de botez aleşi îl vor iubi pe copil şi, în cazul în care va fi nevoie, vor avea grijă de acesta ca şi cum ar fi copilul lor biologic. Viaţa este imprevizibilă, iar părinţii ar trebui să se asigure că noul născut va avea parte de dragoste şi va fi pe mâini bune.

În consecinţă, unul dintre răspunusurile la întrebarea “cine poate sa fie nas de botez” este destul de simplu. Nasii de botez ar trebui să fie oamenii la care poţi încredinţa viitorul copilului. În acest caz, tinerii responsabili şi plini de viaţă care deja îl iubesc pe abia venit pe lume ar putea reprezenta cea mai bună alegere.

cine poate sa fie nas de botez

Cine poate sa fie nas la botez?

Alegerea nasilor de botez trebuie făcută atât din punct de vedere raţional şi sufletesc, dar şi din punct de vedere al regulilor care ţin de Biserică şi religie.

Din punct de vedere religios

Cel mai important aspect este faptul că, în cazul credinţei ortodoxe, nasii de botez trebuie să fie botezaţi în credinţa ortodoxă.  Biserica Ortodoxă impune această regulă strictă decoarece, în cadrul Botezului, nasii sunt cei care vor mărturisi credinţa faţă de Iisus, în numele copilului.  Prin urmare, naşii trebuie să fie un exemplu pentru copilul botezat din punct de vedere al credinţei.

În cazul unui botez catolic se permite ca naşii să nu fie neapărat catolici, ci pot avea o religie diferită. Singura condiţie impusă e ca naşii să fie botezaţi.

Nasii de botez necasatoriti

Se permite ca nasii de botez să nu fie căsătoriţi. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxa nu recomandă ca doi tineri care au deja o relaţie, fără a fi cununaţi, să boteze un copil. Explicaţia acestui fapt face referire la legătura spirituală care se înfăptuieşte între naşi prin Taina Botezului. Legătura este considerată a fi atât de puternică încât poate împiedica o eventuală cununie ulterioară între naşi.

Cu toate acestea, nasul de botez este cel care se implică, propriu-zis, în botezarea unui copil. Se spune că, în cazul în care copilul este de sex feminin, naşa va fi cea care va boteza pruncul. Dacă va fi botezat un băieţel, naşul va prelua toate atribuţiile. De asemenea, există situaţii în care naşa este cea care se ocupă de tot, începând de la rostirea Crezului şi până la îmbrăcarea copilului. Astfel, chiar dacă se crează o legătură spirituală între nasii de botez, nu ar fi suficient de puternică încât să împiedice o cununie ulterioară între aceştia.

Foarte important este să vă consultaţi cu preotul care va urma să oficieze ceremonia. Preoţii pot avea concepţii diferite în ceea ce priveşte Taina Botezului şi tot ceea ce presupune această ceremonie. Este foarte important ca părinţii să se consulte cu acesta pentru a evita eventualele surprize neplăcute.

Se poate alege un singur nas la botez?

DA. Aşa cum am menţionat anterior, doar unul dintre naşi va fi direct implicat în botezul propriu-zis. Prin urmare, este permisă alegerea unui singur naş de botez.

Chiar dacă alegerea unui singur naş de botez este posibilă, indicat ar fi ca părinţii să se gândească la alegerea unui cuplu căsătorit, care deja formează o familie. O pereche de naşi responsabili, care formează un tot unitar şi care poate că au şi copii, ar putea să-şi îndeplinească mai bine atribuţiile de naşi decât o singură persoană.

cine poate sa fie nas de botez

Doua perechi de nasi la botez

Conform Bisericii Ortodoxe, nu se recomandă alegerea mai multor nasi de botez, punându-se accent pe înrudirea spirituală care are loc prin intermediul botezului. Cu toate acestea, alegerea mai multor perechi de nasi nu este interzisă. Ba dimpotrivă, acest lucru a început să se practice din ce în ce mai des.

Cele doua perechi de nasi vor împărţi atribuţiile pe care le au faţă de copilul botezat de comun acord, ocupându-se împreună de sarcinile care le revin. Aceştia pot ţine copilul pe rând, pot cumpăra împreună toate obiectele necesare pentru slujba religioasă şi pot împărţi cheltuielile pentru biserică.

Singura diferenţă este faptul că fiecare pereche de naşi va avea câte o lumânare de botez. De asemenea, este obligatoriu ca toţi naşii să fie botezaţi în religia creştin-ortodoxă.

Cine poate sa fie nas la botez – Copiii pot sa fie nasi?

NU. Biserica Ortodoxă precizează clar faptul că minorii nu pot fi naşi de botez. Copii minori încă se află în procesul de creştere şi dezvoltare. Prin urmare, ei nu sunt suficient de pregătiţi pentru a deveni părinţii spirituali ai unui copil. Rolul de nasi presupune o serie lungă de responsabilităţi care au legătură directă cu finul. În acest sens, rolurile trebuie să fie alocate unor oameni maturi care îşi pot asuma acest tip de responsabilităţi.

Parintii copilului pot fi si nasii sai?

NU. Părinţii biologici ai copilului care va fi botezat nu pot fi naşii acestuia. Se presupune că un copil se naşte de două ori: prima naştere este cea fizică, momentul în care soseşte pe lume, iar cea de-a doua face referire la spiritualitate şi la legătura acestuia cu Dumnezeu.

Părinţii sunt cei care îi dau viaţă, din punct de vedere fizic. Naşii, însă, sunt părinţii spirituali prin care este posibilă cea de-a doua naştere. Prin urmare, părinţii şi naşii au roluri diferite în ceea ce priveşte copilul botezat. Naşii sunt la fel de importanţi ca părinţii, având rolul de a sprijini familia şi de a-l îndruma pe copilul botezat pe calea creştină.

Concluzii – cine poate sa fie nas de botez?

În cazul credinţei ortodoxe, naşii trebuie să fie botezaţi în credinţa ortodoxă. În schimb, botezul catolic nu este atât de sctrict – naşii pot avea orice religie, singura condiţie fiind ca aceştia să fie botezaţi.

Naşii de botez pot fi necăsătoriţi, ba chiar se poate alege doar un singur nas de botez. Dacă aveţi două cupluri apropiate sufletului şi nu puteţi alege între cele două, copilul se poate bucura de două perechi de naşi.

Minorii, în schimb, nu pot fi naşi de botez, întrucât sunt prea fragezi pentru a avea o astfel de responsabilitate. Nici părinţii copilului nu pot fi naşii acestuia.

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *